„Calm” vs. „calmitate”
Cuvântul „calmitate” nu este înregistrat în dicționarele Academiei. El bântuie totuși de vreo sută de ani prin subteranele limbii române, adus din când în când la lumină fie de către un ignorant ingenuu, fie de către un ignorant afectat.
Nu este împrumutat din franceză, cum s-ar putea crede, ci este format, pe teren românesc, prin derivare, cu sufixul „-itate”, de la substantivul „calm”, cu care, de altfel, este sinonim.
Întrebarea este însă următoarea: din moment ce îl avem deja pe „calm”, la ce ne mai trebuie „calmitate”, cu exact
același sens? Răspunsul este simplu: nu ne trebuie.
Așadar, este greșit:
„În situații grele, un om sigur pe el dă dovadă de calmitate.”
Corect este: „… dă dovadă de calm.”
Este greșit:
„M-a impresionat calmitatea ei.”
Corect: „M-a impresionat calmul ei.”
Este greșit:
„Vecinul meu este întruchiparea calmității.”
Corect: „… este întruchiparea calmului”.
Cuvântul „calmitate” nu este înregistrat în dicționarele Academiei.
Dă click pe imaginea de mai jos pentru a urmări oral explicația.
