„Ora doi” sau „ora două”?

„Ora doi” sau „ora două”? Cum este corect?
Corect este „ora două”!
Ardelenii zic „ora doi” și au și argumente, care, la prima vedere, par logice. De ce? Când vrem să exprimăm ora, în prima construcție din serie folosim numeralul masculin „unu” pe lângă substantivul feminin „ora”: „ora unu”. S-ar zice că numeralul are valoare substantivală, la fel ca în „pagina unu”, „sala unu”, „camera unu” „scara unu”. Și atunci, nu ar fi logic, cum zic ardelenii, să continuăm la fel și la a doua construcție din serie: „ora doi”? La fel ca în „pagina doi”, „sala doi”, „camera doi”, „scara doi”?
Pare logic, totuși nu vom spune așa. Gramaticile și dicționarele normative (DOOM3) indică drept corecte variantele cu numeralul la formă de feminin: „ora două”.
De ce? Pentru că limba nu este făcută în laborator, ci are o evoluție istorică. În trecut, exprimarea orei se făcea cu ajutorul cuvântului de origine slavă „ceas”. La întrebarea „Câte ceasuri sunt?” (adică „Câte ceasuri (de la amiază, să zicem) sunt trecute?”) se răspundea „Este unu.” adică „Este trecut un ceas de la amiază.” sau „Sunt două.”, adică „Sunt două ceasuri trecute de la amiază.” Numeralele „unu” și „două” aveau deci forme acordate cu substantivul neutru „ceas”. Știm că substantivele neutre cer la singular o formă adjectivală masculină („un ceas”, „acest ceas”, la fel ca „un bărbat”, „acest bărbat”) și la plural o formă adjectivală feminină („două ceasuri”, „aceste ceasuri”, la fel ca „două femei”, „aceste femei”). Așa s-au fixat formele „unu” și „două” în limbă, prin acordarea lor cu substantivul neutru „ceas”.
Treptat, vorbitorii au înlocuit „ceas” cu „oră”, dar numeralele au rămas neschimbate: „ora unu”, „ora două”.

Dacă vrei să asculți explicația, dă click pe imaginea de mai jos.