Speriați de ortoepie?
Unul dintre subiectele date anul acesta la Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a le-a cerut elevilor să despartă corect în silabe cuvintele „mijloacele” și „speriați”.
Surprinzător, mulți elevi foarte buni l-au greșit pe al doilea, pe „speriați”, despărțindu-l în două silabe: „spe-riați”. Corect este „spe-ri-ați”, în trei silabe, cu hiat între vocalele „i” și „a”.
Am întâlnit părinți indignați. Cum să le dea copiilor ceva atât de greu? Cum să știe copiii să despartă toate cuvintele limbii române? Ei au căutat și nu au găsit nicio regulă care să spună că trebuie despărțit în trei silabe și nu în două. Adevărat. Nu există nicio regulă care să ne spună dacă trebuie să pronunțăm cu diftong (spe-riați, func-ție, băr-bier etc.) sau cu hiat (spe-ri-at, func-ți-e, băr-bi-er etc.). Și atunci ce ne facem? Răspunsul este: încetăm să ignorăm ortoepia.
Știi ce este ortoepia? Ortoepia este acea parte a studiului limbii care ne învață să vorbim corect. Toată lumea a auzit de ortografie, deși nu o practică nici pe aceasta. Ortografia ne învață să scriem corect, ortoepia ne învață să vorbim corect. Deși lumea nu a auzit de ortoepie, ea ea e mai importantă decât ortografia, pentru că, dacă cu scrisul ne ocupăm o foarte mică parte din existență, vorbitul îl practicăm de-a lungul întregii vieți. Ortoepia este necunoscută. Nu se vorbește despre ea în școală (mai ales la bază, în școala primară, unde învățătoarele insistă doar pe ortografie, deformând chiar uneori pronunția corectă, vezi cazurile cu „este”, „eram”, „eu”, „ea” etc.), nu se ia în seamă în familie. Și atunci, felul cum vorbește un elev de 14-15 ani depinde de hazard. Dacă are norocul să vină dintr-o familie educată, în care părinții sunt preocupați să vorbescă corect, atunci sunt șanse mari (nu sută la sută, că mai intervin și alte variabile), ca și copilul să vorbească corect. Școala nu are vreo șansă să-l influențeze în bine. De ce? Așa cum am zis, învățătorii nu sunt interesați de ortoepie, profesorii de română nu sunt interesați de ortoepie, ei înșiși vorbind fără să se controleze. Dar și dacă ei ar fi interesați, tot n-ar avea vreo șansă să influențeze elevii, pentru că ceilalți profesori (de matematică, fizică, istorie etc.) vorbesc fără să le pese de ortoepie, comițând de multe ori greșeli grosolane.
Prin urmare, revenind la ceea ce spuneam la început, dacă elevul a auzit toată viața lui în jur pronunțându-se „spe-riați” (sau i s-a părut că aude așa), așa va pronunța și el. Ar putea să caute în dicționar (în DOOM3), să vadă cum se pronunță corect, dar pentru asta ar trebui să-i pese tot timpul să aibă o pronunțare îngrijită. Și nu-i pasă. Nimănui nu-i pasă. Până la examen, când începem să ne văietăm și să căutăm vinovați.
Prin urmare, părinți: dacă vreți ca copilul vostru să răspundă corect la subiectul I.B.1. de la evaluarea națională, trebuie să aveți grijă să vorbească corect, iar asta se poate face prin două metode conjugate: 1. vorbiți voi înșivă corect în familie; 2. obișnuiți-vă, împreună cu copilul, să căutați în dicționar (DOOM3, momentan) ori de câte aveți vreo dilemă ortoepică (și ar trebui să aveți foarte des, dacă vă pasă, eu am zilnic).
Carevasăzică, oricine-ai fi: nu neglija ortoepia! Fă din ea o preocupare continuă. Altfel, riști să te faci de râs zilnic, nu doar la examene.
Explicația video, mai jos.
